Câinii ar putea să-și folosească nasul sensibil pentru a „vedea”, precum și pentru a mirosi, potrivit unui nou studiu. Cercetătorii au descoperit o „cale extinsă” în creierul câinilor domestici care leagă zonele care gestionează mirosul și vederea.
Acest lucru le permite câinilor un remarcabil simț al direcției și al conștientizării, chiar și atunci când nu pot vedea, ceea ce explică modul în care unii câini orbi se pot juca. Mirosul puternic al câinilor îi poate ajuta să detecteze și să distingă diferitele obiecte și obstacole, chiar dacă sunt orbi.
El studiu nou oferă prima dovadă că simțul mirosului câinilor este integrat cu vederea lor și cu alte părți unice ale creierului. Până acum, această legătură între nas și lobul occipital, funcțional cortexul vizual la câini, nu a fost observată la nicio specie.
Nasul îi ajută să se orienteze.
Când intrăm într-o cameră, ne folosim în principal viziunea pentru a determina unde este ușa sau unde este masa. În timp ce la câini, acest studiu arată că mirosul este de fapt integrat cu viziunea în ceea ce privește modul în care învață și se orientează spre mediul lor.
Noua cercetare coroborează experiențele clinice ale lui Johnson cu câinii orbi, care funcționează foarte bine în ciuda faptului că nu pot vedea. Ei pot încă să se joace și să navigheze în împrejurimile lor mult mai bine decât oamenii cu aceeași condiție. Știind că există o conexiune de informații care merge între cele două zone ar putea fi foarte reconfortant pentru proprietarii de câini cu boli oculare incurabile.
Cu toate acestea, nu se înțelege exact cum câinii orbi folosesc mirosul pentru a vedea obiectele. Veterinarii s-au întrebat de mult timp cum câinii total orbi navighează atât de bine în mediul lor, chiar și în împrejurimi noi și ciudate. Legătura olfactivă pe care am identificat-o ne oferă un răspuns la aceasta și arată că sunt mai puțin dependenți numai de ochi și probabil că folosesc informații olfactive pentru a-i ajuta să navigheze în lumea lor.
Mulți oameni cred că această legătură se poate baza pe comportamentul câinilor dresați și al câinilor detectoare, dar nimeni nu a reușit să demonstreze acest lucru.
Și oamenii?
Studiul a relevat că bulb olfactiv se conectează la zone ale creierului asociate cu amintiri și emoții. Oamenii au și ei această rețea, așa că mirosul anumitor mirosuri pare duce-ne înapoi în timp. Dar ceea ce a fost surprinzător a fost o nouă cale de informare care ducea de la bulbul olfactiv la lobul occipital, zona de procesare vizuală a creierului.
Identificarea de noi conexiuni în creierul canin deschide, de asemenea, căi pentru studii ulterioare, ca și în alte specii de mamifere, posibil chiar și la oameni. Vederea acestei variații în creier ne permite să vedem ce este posibil în creierul mamiferelor.”
Poate că există o legătură vestigială între acele două zone de când eram mai asemănătoare maimuțelor și orientați spre miros, sau poate că alte specii au variații semnificative pe care nu le-am explorat.